Urmatorul! (sau ceva de genul)

Si daca am obosit? Daca am obosit sa ma prefac ca da, totul e bine. Si da, uite ce frumos e ca inca o data am ales sa fiu eu aia care spune "de ce nu?" in loc sa ma gandesc la consecinte. Si consecintele au tot aparut. Dar eu nu, am continuat sa cred orbeste, sau, cu alte cuvinte, am continuat in prostia mea. Fiindca oricat de stabil pare asfaltul, nici filmele nu sunt realitate, nici feti-frumosii nu ies in cluburi si nici un one-night stand nu se termina cu happy ending. Am obosit sa mai sper, fiindca ce mi se arata e numai bitchiness si oameni care nu dau doi bani. Stiu ca nu e ca-n filme, dar te astepti ca oamenii sa se maturizeze la un moment dat si sa recunoasca ce e in jurul lor. Dar stii cum e? Oricat de mult incerci sa te impotrivesti curentului, tot te ia valul. Asa ca, ar trebui sa incetez cu naivitatea si sa-mi caut un nume de scena.

cold hearted bitch it is

pai se pare ca chiar am un instinct foarte corect, daca mi-a dat si visul cu ceea ce se va intampla, asa ca o premonitie. si da, inca nu am cuvinte. nici stari n-am, ce-i drept. probabil sunt in negare, sau mi-am dezvoltat un mega scut impotriva tampeniilor   lucrurilor din jurul meu care par sa ma afecteze. un fel de putere magica. sau doar am decis sa nu-mi mai fac rau impaturind atat de atent fiecare amintire nefericita, si gasindu-i loc special acolo in dulapul miocardului meu. kudos, Emilia!
cert e ca m-am hotarat sa cut the crap si sa fiu mai atenta la modul in care ma avant. in sensul ca as putea sa n-o tot tin asa, pe aratura, incercand sa grabesc drumul spre destinatie (care de fiecare data pare sa fie nimic mai palpitant decat sfarsitul insusi) si sa merg pe drumul deja batatorit, mai lung si greu de suportat, dar care merita. adica, uita-te doar cat de bine le este lor. intr-adevar, rabdarea nu e punctul meu forte.
atat. ah, si da, probabil o sa-ti schimbi si tu numele in motherfucker.

when i grow old i want to be a cold hearted bitch

ajungi intr-un moment in care nu mai ai nicio reactie ca si cum te asteptai sa se intample asta dar totusi sperai sa fie diferit pentru ca aveai asteptari mai mari de la el. da, asta ne e mereu problema, supraapreciem ceea ce nu trebuie prea mult, prea des. asa ca ma gasesc acum in fata monitorului astuia, apasand nervos pe taste, nestiind cum sa-mi exprim sentimentul asta. hai sa-l numim X, din lipsa de definire exacta, el fiind un amestec intre furie, depresie, vulnerabilitate &co. l-am cunoscut pe X acum cateva saptamani cand universul s-a decis sa ma intoarca cu fundul in sus, sa-mi arate el mie. probabil o merit, nu stiu. pana acum nu am vrut sa-l recunosc ca facand parte din mine, dar presupun ca trebuia sa fi stiut ca nu exista happy endings, nu?
inca nu stiu daca e doar o faza din stadiul meu acut de paranoia sau chiar e adevarat. dar daca e adevarat atunci asta nu va face decat sa-mi naruiasca si mai tare sperantele la ceva bun pe viitor. si probabil ma voi intoarce la obiceiurile depravate in care m-am inecat aproape 1 an. e aceeasi poveste de prea multe ori si se zbat prea multe identitati in mine ca sa o pot alege pe cea care trebuie. la ce bun sa faci ceea ce trebuie daca in final tot acolo ajungi?
poate totusi ii gasim o rezolvare lui X si temperatura de afara imi va ingheta accesele de solitutine.
sau poate nu.

Insides

ceva-mi spune ca articulatiile mele 

functioneaza acum pe baza de frica

nu de lichid sinovial

mi-am pierdut stocul 

si-acum se compenseaza

picioare reci cu fiecare urma

lasata pe zapada

atat metaforic cat si ad literam

am devenit o umbra-

eu si frica, nu?

uitata intr-un fund de Moldova

unde nici frigul nu-ndrazneste sa iasa din casa.

it is what it is

oamenii se uita

te uita

si ceva-mi spune ca sunt singura 

care se tine dupa amintiri.

as vrea sa alunecam

sa ni se amestece sinapsele

si sa-mi transmiti o parte

din tine-

ceva care sa ramana doar al meu

sa-l atarn pe peretele

miocardului meu zbuciumat

dar poate ma grabesc

poate nu sunt deloc speciala

sau poate doar fac ceea ce fac de obicei-

gandesc peste masura.

Iata de ce alcoolul dauneaza grav

Unele lucruri se fac si unele lucruri nu se fac. Asta ar trebui sa fie bottom line-ul. Dar mai sunt acele momente nefericite cand pierzi controlul si te trezesti peste 3 luni ca inca te bantuie acea intamplare nenorocita- ad literam. Ca pana de curand credeai ca ai uitat, dar uite ca aseara iar ti-au aparut imaginile in cap. Si ti se face pielea de gaina si ai vrea sa fie ca-n Eternal Sunshine, dar la ce bun cand nici macar acolo nu s-a putut concretiza nimic. Asa ca trebuie sa traiesti cu regretul (probabil singurul pentru care ai apasa rewind si undo), si cu eticheta imaginara pe care ti-o inchipui atunci cand ii vezi -pe el sau pe ceilalti care stii ca stiu.

Si toate astea fiindca el nu-i aici, iar povestea e intrerupta de o linie despartitoare de la sfarsitul randului, linie care te lasa pe tine aici si pe el la o luna jumate mai incolo. Si fiindca ti-e teribil de frica de pronumele prea personale sau de eventualele noduri prea stranse care nu te mai lasa sa te descalti. Si n-ai vrea sa arunci asa o pereche de pantofi.

Din fr. courage (sau din lipsa lui)

Ok, sa spunem ca te trezesti intr-o dimineata in alta camera decat a ta. Cearceafuri verzi. Un verde cald, cam ca un anume el, de altfel. Pereti nehotarati- sa fie alb sau albastru deschis? Ciufulit iesi din camera. Zabovesti o clipa pe hol, langa oglinda din dreapta ta in care te vezi cu coada ochiului. Liniste. Nimeni si nimic, Nu tu tipete, rasete sau pasi somnorosi indreptandu-se mecanic spre bucatarie sa-si faca o cafea. Cobori scarile. Gresia te intampina cu un aer rece la talpi care te mai trezeste nitel. Brrr. Urci inapoi de frig si frica. Dar parca auzi ceva? Ah, nu, e doar ticaitul ceasului. Cu alte cuvinte, modul universului de a-ti spune (si arata) ca tot singuratatea e cea mai fidela, si tot timpul iti va rade in fata. Dar sa spunem ca asta nu e nimic mai mult decat un alter-ego al starii tale din aceste zile de Ianuarie cand te ascunzi in camera ta, cu nasul infipt bine printre carti si evitand sa accepti ceea ce e deja evident. Si sa spunem ca te hotarasti sa te intorci la, stii tu, ceea ce numim lucruri concrete, tangibile, care ne umplu ziua, cum ar fi cursul din stanga ta, sau acel Bukowsky de pe noptiera caruia nu i-a placut ca ai adormit aseara in timp ce...stii tu...imparteati momente speciale. Deci, adopta si tu sloganul acestor zile revolutionare si...curaj!

M de la Mai bine nu face asta

Adevarul e ca
stand in fata oglinzii
si privindu-ma-n ochi
mi-am amintit de tine
si m-am fortat
m-am chinuit chiar tare, sa stii
dar n-am izbutit
cred ca au secat
cascadele ce-mi curgeau spre tine
mi-au secat si fantanile
cu sperante si asteptari
de-aia stiu ca o sa fiu singura
desi poate nu chiar ca tine-
tinele din vocea de la telefon si cuvintele resemnate
si stii doar ca nu numai distanta
desparte oameni
mai pune si putin dor
presarat cu minciunele cochete
rezulta o supa numai buna de frant inimi.
Ceapa ajuta, desigur.

Pai, tu si ceapa ce ma faceti sa plang.

Si stand asa, cu minele si tinele din mine pe umeri
mi-am zis ca tot ce pot face
e sa respir adanc
sa deschid larg ochii
si sa inchid usa in urma mea.